Bucurii rămase, dureri trecătoare
(fragment din roman)
Era seara
tărziu când am ajuns acasă la doamna Aneta și am gasit-o la bucătarie făcând sarmale, pentru că a doua zi urmau să o viziteze copiii ei, Andreas și Ana.
Mirosul îmbietor de sărmaluțe se simțea de
departe și, știind-o pe doamna Aneta o gospodina desăvârșita, am știut
că de la ea venea amețitorul miros, așa că puteam merge cu ochii închiși, că
mirosul ma ducea unde trebuia. Așteptam de fiecare dată cu bucurie și nerăbdare
să vină clipa să-i fac o vizită, pentru că țineam una la alta și de fiecare dată
a avut ușa casei deschisă pentru mine. O ființă minunata, o doamnă, o femeie, o
mamă și o soție cum rar mai găsești. Bunul Dumnezeu mi-a scos-o în cale, m-a
binecuvăntat. Doamnei Aneta îi murise soțul cu 4 ani în urmă. Mai avea doar
copiii, o fată de 20 de ani și un baiat de 24. Fata era studentă la medicină, anul
2, iar băiatul terminase Politehnica și era inginer. Copiii trăiau la
București, iar doamna Aneta locuia în satul Ipotești, județul Olt. Doamna Aneta
a avut mereu grijă ca lor să nu le lipsească nimic și i-a îndrumat întotdeauna,
i-a învățat să prețuiască tot ce le-a dat Dumnezeu, le-a spus că fără școală nu
vor izbuti în viață. Învățăturile doamnei Aneta au prins bine. Amândoi copiii erau inteligenți și nici nu mă mir, pentru că și părinții
lor erau înțelepți. Îmi făcea plăcere să ajung la ea și să vorbim ore în șir,
să-mi dea sfaturi și imi sălta inima de bucurie când îi auzeam vocea blândă cu
care imi vorbea. În casa doamnei Aneta domnea liniștea, când am intrat in casă,
am simțit că intru într-o Biserică. Simțeam o pace sufleteasca și căldură. Așa
era casa doamnei Aneta, o Biserică, o Biserică plină de icoane, iar în camere
mirosea mereu a mir. O femeie credincioasă, cu frică de Dumnezeu și cu o inimă
plină de bunătate. Am intrat fără să bat la ușa, pentru că ușa ei era mereu
deschisă și mereu îmi zicea să intru direct, ca doar sunt a casei. Când m-a văzut, s-a bucurat tare, m-a strâns în brațe puternic și m-a sărutat cu toată
dragostea ei.
- Săru` mâna, doamna Aneta! Cum mai sunteți? Mi-a fost tare dor
de dumnevoastră i-am zis cu lacrimi în
ochi, pentru că am gasit-o tot singurică si cu mâinile mereu ocupate. De fiecare dată când veneam, o găseam la bucătarie făcând ba sarmale, ba păine,
ba plăcinte, ba gogoși, ba clătite. Locuia singură, dar mereu făcea bunătăți, făcea pentru copii, le trimitea mereu pachete la București, dar mai
dădea si vecinilor. Toți vecinii o iubeau și știau că face cea mai gustoasă
mâncare și cele mai bune dulciuri. O femeie curată din mâinile căreia puteai
mânca liniștit. O femeie obsedată de curățenie.
- Să crești
mare și frumoasă! mi-a răspuns cu multă căldură în glas și parcă aștepta vizita
mea, însă eu am venit neanunțată, pentru că voiam să-i fac o surpriză. Mi-ai
făcut o bucurie imensă, draga mea Miruna. Și parcă presimțeam ceva, pentru că
toată ziua am trăit cu impresia că trebuie să vină cineva azi, însă mereu îmi
ziceam ca poate am sentimentul ăsta pentru că trebuie să ajungă copilașii
mâine. Așa le zicea, “copilași”,
chiar dacă ei erau adulți în toată puterea cuvântului. Pentru ea, toți eram
copilași. Așa îi plăcea să ne alinte. Chiar dacă crescusem și eu, aveam 21 de
ani, în ochii ei eram tot o copilă.
- Tot în bucătărie, scumpă gospodină? am
întrebat-o stăpânindu-mi cu greu lacrimile ce stăteau în colțul ochilor gata să
cadă, dar m-am abținut, pentru că doamnei Aneta nu-i plăcea să mă vadă
plângând. Așa era ea, o doamnă mereu veselă, chiar dacă viața nu a fost una
ușoară.
- Tot în bucătărie. mi-a răspuns. Aici
îmi petrec cel mai mult timp din viață. Ce altceva mai bun am de făcut decăt să
fac bunătăți pentru cei mai buni copii?
- Adevăr grăiești matale. Să vă țină
Dumnezeu încă 100 de ani și să ne bucurați inimile și papilele gustative, că
tare bună măncare mai faceți. Aveți două mâini de aur, ies din ele doar bunătăți,
mamă, mamă.
Doamna Aneta a început să râdă bucuroasă de ceea ce ziceam.
- Tu cum ești, bine, sănătoasă? Așază-te,
draga mea, că ești obosită după un drum așa lung.
Într-adevăr, făcusem un drum destul de
lung, pentru că nu locuiam în România. Mă mutasem de 3 ani în Franța, pentru că
nu mi-am permis să merg la facultate și am mers să muncesc în străinătate,
pentru a-mi face un viitor.
- Puțin obosită, am dormit pe autocar, dar știți cum e să călătorești singură
cu bagaje, e destul de periculos și trebuie să fii cu ochii în patru să nu te
fure cineva.
O zi și 14 ore, atât făcusem cu autocarul până în București și din
București am luat un microbuz pănă în Slatina și din Slatina am luat tot un
microbuz până la doamna Aneta, la Ipotești. Drum complicat și lung, am tot schimbat
la mașini de mi-a venit rău, i-am zis doamnei Aneta.
- Sărăcuța de
tine, mi-a zis doamna Aneta, luându-mă în brațe și sărutăndu-mă apăsat pe
obraz, sărind apoi grăbită să mă servească cu tot ce avea mai bun prin casă. Să pun
să-ti fac un ceai și să-ți pun să mănânci, că sigur ți-e foame.
- De lup, am
sărit s-o completez și am bufnit amândouă în râs.
Mi-a făcut
cât ai zice pește un ceai de iasomie și mi l-a îndulict cu miere de salcâm.
Apoi mi-a pus o mâncare de mazăre cu piept de pui pe care am terminat-o
imediat.
- Sărmăluțele în foi de viță nu sunt gate, fata mamei, că îți puneam, dar numai de o oră sunt la cuptor.
- Nu-i nimic,
mazărea a fost delicioasă, săru` mâna pentru masă,
că a fost bună și gustoasă și bucătăreasa frumoasă, i-am răspuns izbucnind
amândouă în râs. Într-adevăr, doamna Aneta era o femeie trecută de prima
tinerețe, avea 50 ani, dar de o frumusețe de nedescris, cu ochii albaștri,
mari, parul creț și negru, fața albă ca brânza și buzele roșii de nici nu-i mai
trebuia să se dea cu ruj. O femeie finuță care nu își arăta vârsta. Parcă nu
îmbătrânea niciodată. Îi dădeai liniștit
38 de ani. Doamna Aneta nu se machiase niciodată în viața ei, poate de asta
arăta și așa tânără. Nici nu avea nevoie de machiaj, fața ei era conturată
destul de bine, ochii ei albaștri și mari nici nu aveau nevoie de vreun fard,
genele foarte lungi, ziceai că e mereu dată cu rimel. O femeie minunată,
frumoasă foc. Cănd mă uitam la ea, parcă o vedeam pe Albă ca Zăpada. Își aducea
foarte mult cu ea.
- Să fii
sănătoasă, fetița mamei, mi-a răspuns cu aceeași blândețe caracteristică.
- Doamna
Aneta, matale nu ești obosită? Presupun ca astăzi ați stat numai în bucătarie,
nu v-ați odihnit deloc.
- O viață am,
nu o sută. Vrei s-o dorm și p-asta? Am timp destul de dormit, pe lumea
cealaltă. Tot ce-mi doresc este să mă țină Dumnezeu sănătoasă și în putere. Îmi
place să mă fac utilă și să aduc bucurie în inimile celor dragi. Fac cu multă
dragoste tot ceea ce fac. De asta exist, ăsta este scopul meu pe acest pământ,
trăiesc pentru a-i face fericiți pe toți cei pe care îi iubesc. Așa imi arăt
dragostea față de ei, le gătesc și pun ingredientul cel mai important, sufletul
meu. Gătesc cu suflet.
- Înțelepte
vorbe, de asta vă iubesc așa mult, sunteți cel mai cald om de pe planetă, i-am
zis doamnei Aneta luând-o în brațe și strângând-o cu toată puterea mea.
Era
emoționată, o simțeam. O femeie sensibilă și foarte muncitoare. Doamna Aneta
era pensionară, ieșise la pensie pe caz de boală și nu-i plăcea să stea locului
deloc. Era o femeie energică, de asta cât era ziua de lungă, muncea.
- Am făcut
fursecuri cu stafide îți aduc imediat, dragă Miruna.
- Ooo, preferatele mele, de parca știați că vin.
- Parcă
Dumnezeu m-a îndemnat să fac.
- Mulțumesc
lui Dumnezeu că v-a îndemnat, chiar aveam poftă de ceva dulce, că am glicemia
scăzută.
- Poftim,
draga mea!
- Săru`mâna, sunteți un înger pe acest pâmănt. V-a trimis
Dumnezeu în viața mea, pentru a mi-o înfrumuseța. Aveți darul de a-mi ușura și
de a-mi înfrumuseța viața așa cum animă și înfrumusețează florile o grădină.
- Să fii
sănătoasă și iubită, fetița mamei. Dar ia povestește-mi, cum mai e în Franța?
- Viață grea
în Franța. Sunt singură, a nimănui...
În Franța
lucram ca menajeră la o familie cu 3 copii. O famile bună, doar că eu nu aveam
altă activitate, doar munceam și mai ieșeam să-mi fac câteva cumpărături. O
viață monotonă, lipsita de activități frumoase. Intenționam să strâng câțiva
bani și să mă-ntorc, că nicăieri nu-i mai bine ca acasă.
- Nu ești
singură, mi-a răspuns doamna Aneta. Chiar dacă acolo ești singură, eu sunt
întotdeauna alături de tine cu sufletul și mă rog să-ți fie bine. Nu ești a
nimănui, ești a mea, ești copilul meu și casa mea va fi deschisă larg pentru
tine.
- Știu și vă
mulțumesc enorm!
- Întoarce-te
în Romănia, vii și stai cu mine, mi-a zis cu multă dragoste doamna Aneta.
- Și ce
viitor voi avea? Nu se poate, mie imi trebuie bani să pot trăi. Viața e grea,
dar îi fac față cu brio, rezist, sunt puternică.
- Dumnezeu să
te ajute, scumpo, eu mă voi ocupa personal, am un pact cu el și știu că va fi
bine.
Am zămbit
amândouă și ne-am luat în brațe.
Doar pe ea o
aveam. Ea era centru universului meu, singura ființă pe care o mai aveam. De
fapt, doar pe ea am avut-o în viața asta. Parinții mă abandonaseră la naștere
și am crescut la cămin. Până la 18 ani m-au ținut și apoi a trebuit să-mi iau
viața în propriile mâini. Și am luat-o. Am plecat să muncesc în Franța. Pe
doamna Aneta am cunoscut-o acum 2 ani și de atunci viața mea a luat o
întorsătură. Ne-am cunoscut într-un salon de spital din România. Venisem cu
treburi în țară și am fost nevoită să mă internez, pentru că nu mă simțeam
bine. Doamna Aneta era internată în același salon cu mine și de atunci suntem
de nedespărțit. Ne-am povestit una alteia fericirile și tristețile și am
devenit cele mai bune prietene.
Era trecut
de miezul nopții și doamna Aneta mi-a sugerat să merg să mă odihnesc. M-a
condus până în camera unde aveam să dorm, m-a sărutat și m-a binecuvântat.
- Să ai un
somn dulce și odihnitor, dragă Miruna. Să dormi cât vrei, să fii odihnită bine,
că mâine va fi o zi lungă și plină de evenimente...