duminică, 27 decembrie 2015

Crăciunul meu

Crăciun Fericit!


   Este a treia zi de Crăciun. Este o perioadă plină de magie. Sărbătorile de iarnă sunt cele mai frumoase. Iubesc iarna! Nașterea Domnului îmi umple inima de iubire, credință și bunătate. Crăciunul înseamnă Poveste. Atmosfera este una specială, totul este magnific, parcă și oamenii sunt alții, sunt diferiți, sunt mai buni, mai calzi. Până și orașele sărbătoresc Crăciunul. Ele sunt frumos decorate, luminițele ornamentale bucurându-ne sufletele. Am o mie de motive să-mi placă Crăciunul. Când mă gândesc la Crăciun, cuvinetele care îmi vin în minte sunt: IISUS HRISTOS, MOȘ CRĂCIUN, CREDINȚĂ, BUNĂTATE, BRAD, COZONACI, COLINDE, IUBIRE, SALATĂ DE BOEUF, SARMALE, CADOURI, LUMINIȚE, FAMILIE, VIN FIERT CU SCORȚIȘOARĂ, NAȘTERE, RUGĂCIUNE, CĂLDURĂ, POVESTE, AMINTIRI, COPILĂRIE, IARNĂ, SANIE, ZĂPADĂ, FULGI DE NEA, CĂCIULĂ, FULAR, MĂNUȘI, ȚURȚURI, GER, BOMBOANE, VERDE, MAGIE, CĂLDURĂ SUFLETEASCĂ, PRIETENIE, PORTOCALE, CIOCOLATĂ.
   Ce poate fi mai frumos pe lume decât să stai la brad cu familia, sa beți un vin fiert cu scorțișoară și să ascultați colinde? Nimic nu poate fi mai frumos. Este magie, Crăciunul e Magie!
   Astăzi este și Sf. Ștefan, așa că urez un călduros La Mulți Ani tuturor celor care poartă acest minunat nume!
  
 Este Crăciunul meu, al tău, al nostru. 
Crăciun Fericit, drag cititor! 


luni, 2 noiembrie 2015

Toamnă aurie, Te iubesc!


Buchet de frunze aurii
                                                        Cristina O.

Calc cu pași apăsați pe galbenele frunze,
Totul e palid, miroase-a enigmă în jur,
Foșnesc, dar merg încet cu zâmbetul pe buze,
Ascult ce au să-mi zică, iar frigul îl îndur.

Cât de bogată este Toamna în luna lui Brumar!
E îmbrăcată toată numai în aur pur,
O Doamnă adevărată ce ne aduce în dar
Cadouri prețioase, urmate de-un gând bun.

Toamna mi-a adus în viață numai bucurii,
 Mi-a dăruit un buchet de frunze aurii.




vineri, 30 octombrie 2015

Cristina scrie un roman


Bucurii rămase, dureri trecătoare
(fragment din roman)




Era seara tărziu când am ajuns acasă la doamna Aneta și am gasit-o la bucătarie făcând sarmale, pentru că a doua zi urmau să o viziteze copiii ei, Andreas și Ana. Mirosul îmbietor de sărmaluțe se simțea de  departe și, știind-o pe doamna Aneta o gospodina desăvârșita, am știut că de la ea venea amețitorul miros, așa că puteam merge cu ochii închiși, că mirosul ma ducea unde trebuia. Așteptam de fiecare dată cu bucurie și nerăbdare să vină clipa să-i fac o vizită, pentru că țineam una la alta și de fiecare dată a avut ușa casei deschisă pentru mine. O ființă minunata, o doamnă, o femeie, o mamă și o soție cum rar mai găsești. Bunul Dumnezeu mi-a scos-o în cale, m-a binecuvăntat. Doamnei Aneta îi murise soțul cu 4 ani în urmă. Mai avea doar copiii, o fată de 20 de ani și un baiat de 24. Fata era studentă la medicină, anul 2, iar băiatul terminase Politehnica și era inginer. Copiii trăiau la București, iar doamna Aneta locuia în satul Ipotești, județul Olt. Doamna Aneta a avut mereu grijă ca lor să nu le lipsească nimic și i-a îndrumat întotdeauna, i-a învățat să prețuiască tot ce le-a dat Dumnezeu, le-a spus că fără școală nu vor izbuti în viață. Învățăturile doamnei Aneta au prins bine. Amândoi copiii erau inteligenți și nici nu mă mir, pentru că și părinții lor erau înțelepți. Îmi făcea plăcere să ajung la ea și să vorbim ore în șir, să-mi dea sfaturi și imi sălta inima de bucurie când îi auzeam vocea blândă cu care imi vorbea. În casa doamnei Aneta domnea liniștea, când am intrat in casă, am simțit că intru într-o Biserică. Simțeam o pace sufleteasca și căldură. Așa era casa doamnei Aneta, o Biserică, o Biserică plină de icoane, iar în camere mirosea mereu a mir. O femeie credincioasă, cu frică de Dumnezeu și cu o inimă plină de bunătate. Am intrat fără să bat la ușa, pentru că ușa ei era mereu deschisă și mereu îmi zicea să intru direct, ca doar sunt a casei. Când m-a văzut, s-a bucurat tare, m-a strâns în brațe puternic și m-a sărutat cu toată dragostea ei.
- Săru` mâna, doamna Aneta! Cum mai sunteți? Mi-a fost tare dor de dumnevoastră  i-am zis cu lacrimi în ochi, pentru că am gasit-o tot singurică si cu mâinile mereu ocupate. De fiecare dată când veneam, o găseam la bucătarie făcând ba sarmale, ba păine, ba plăcinte, ba gogoși, ba clătite. Locuia singură, dar mereu făcea bunătăți, făcea pentru copii, le trimitea mereu pachete la București, dar mai dădea si vecinilor. Toți vecinii o iubeau și știau că face cea mai gustoasă mâncare și cele mai bune dulciuri. O femeie curată din mâinile căreia puteai mânca liniștit. O femeie obsedată de curățenie.
- Să crești mare și frumoasă! mi-a răspuns cu multă căldură în glas și parcă aștepta vizita mea, însă eu am venit neanunțată, pentru că voiam să-i fac o surpriză. Mi-ai făcut o bucurie imensă, draga mea Miruna. Și parcă presimțeam ceva, pentru că toată ziua am trăit cu impresia că trebuie să vină cineva azi, însă mereu îmi ziceam ca poate am sentimentul ăsta pentru că trebuie să ajungă copilașii mâine. Așa le zicea, “copilași”, chiar dacă ei erau adulți în toată puterea cuvântului. Pentru ea, toți eram copilași. Așa îi plăcea să ne alinte. Chiar dacă crescusem și eu, aveam 21 de ani, în ochii ei eram tot o copilă.
- Tot în bucătărie, scumpă gospodină? am întrebat-o stăpânindu-mi cu greu lacrimile ce stăteau în colțul ochilor gata să cadă, dar m-am abținut, pentru că doamnei Aneta nu-i plăcea să mă vadă plângând. Așa era ea, o doamnă mereu veselă, chiar dacă viața nu a fost una ușoară.
- Tot în bucătărie. mi-a răspuns. Aici îmi petrec cel mai mult timp din viață. Ce altceva mai bun am de făcut decăt să fac bunătăți pentru cei mai buni copii?
- Adevăr grăiești matale. Să vă țină Dumnezeu încă 100 de ani și să ne bucurați inimile și papilele gustative, că tare bună măncare mai faceți. Aveți două mâini de aur, ies din ele doar bunătăți, mamă, mamă.
Doamna Aneta a început să râdă bucuroasă de ceea ce ziceam.
- Tu cum ești, bine, sănătoasă? Așază-te, draga mea, că ești obosită după un drum așa lung.
Într-adevăr, făcusem un drum destul de lung, pentru că nu locuiam în România. Mă mutasem de 3 ani în Franța, pentru că nu mi-am permis să merg la facultate și am mers să muncesc în străinătate, pentru a-mi face un viitor.
- Puțin obosită, am dormit pe autocar, dar știți cum e să călătorești singură cu bagaje, e destul de periculos și trebuie să fii cu ochii în patru să nu te fure cineva. 
O zi și 14 ore, atât făcusem cu autocarul până în București și din București am luat un microbuz pănă în Slatina și din Slatina am luat tot un microbuz până la doamna Aneta, la Ipotești. Drum complicat și lung, am tot schimbat la mașini de mi-a venit rău, i-am zis doamnei Aneta.
- Sărăcuța de tine, mi-a zis doamna Aneta, luându-mă în brațe și sărutăndu-mă apăsat pe obraz, sărind apoi grăbită să mă servească cu tot ce avea mai bun prin casă. Să pun să-ti fac un ceai și să-ți pun să mănânci, că sigur ți-e foame.
- De lup, am sărit s-o completez și am bufnit amândouă în râs.
Mi-a făcut cât ai zice pește un ceai de iasomie și mi l-a îndulict cu miere de salcâm. Apoi mi-a pus o mâncare de mazăre cu piept de pui pe care am terminat-o imediat.
- Sărmăluțele în foi de viță nu sunt gate, fata mamei, că îți puneam, dar numai de o oră sunt la cuptor.
- Nu-i nimic, mazărea a fost delicioasă, săru` mâna pentru masă, că a fost bună și gustoasă și bucătăreasa frumoasă, i-am răspuns izbucnind amândouă în râs. Într-adevăr, doamna Aneta era o femeie trecută de prima tinerețe, avea 50 ani, dar de o frumusețe de nedescris, cu ochii albaștri, mari, parul creț și negru, fața albă ca brânza și buzele roșii de nici nu-i mai trebuia să se dea cu ruj. O femeie finuță care nu își arăta vârsta. Parcă nu îmbătrânea niciodată. Îi  dădeai liniștit 38 de ani. Doamna Aneta nu se machiase niciodată în viața ei, poate de asta arăta și așa tânără. Nici nu avea nevoie de machiaj, fața ei era conturată destul de bine, ochii ei albaștri și mari nici nu aveau nevoie de vreun fard, genele foarte lungi, ziceai că e mereu dată cu rimel. O femeie minunată, frumoasă foc. Cănd mă uitam la ea, parcă o vedeam pe Albă ca Zăpada. Își aducea foarte mult cu ea.
- Să fii sănătoasă, fetița mamei, mi-a răspuns cu aceeași blândețe caracteristică.
- Doamna Aneta, matale nu ești obosită? Presupun ca astăzi ați stat numai în bucătarie, nu v-ați odihnit deloc.
- O viață am, nu o sută. Vrei s-o dorm și p-asta? Am timp destul de dormit, pe lumea cealaltă. Tot ce-mi doresc este să mă țină Dumnezeu sănătoasă și în putere. Îmi place să mă fac utilă și să aduc bucurie în inimile celor dragi. Fac cu multă dragoste tot ceea ce fac. De asta exist, ăsta este scopul meu pe acest pământ, trăiesc pentru a-i face fericiți pe toți cei pe care îi iubesc. Așa imi arăt dragostea față de ei, le gătesc și pun ingredientul cel mai important, sufletul meu. Gătesc cu suflet.
- Înțelepte vorbe, de asta vă iubesc așa mult, sunteți cel mai cald om de pe planetă, i-am zis doamnei Aneta luând-o în brațe și strângând-o cu toată puterea mea.
Era emoționată, o simțeam. O femeie sensibilă și foarte muncitoare. Doamna Aneta era pensionară, ieșise la pensie pe caz de boală și nu-i plăcea să stea locului deloc. Era o femeie energică, de asta cât era ziua de lungă, muncea.
- Am făcut fursecuri cu stafide îți aduc imediat, dragă Miruna.
- Ooo, preferatele mele, de parca știați că vin.
- Parcă Dumnezeu m-a îndemnat să fac.
- Mulțumesc lui Dumnezeu că v-a îndemnat, chiar aveam poftă de ceva dulce, că am glicemia scăzută.
- Poftim, draga mea!
- Săru`mâna, sunteți un înger pe acest pâmănt. V-a trimis Dumnezeu în viața mea, pentru a mi-o înfrumuseța. Aveți darul de a-mi ușura și de a-mi înfrumuseța viața așa cum animă și înfrumusețează florile o grădină.
- Să fii sănătoasă și iubită, fetița mamei. Dar ia povestește-mi, cum mai e în Franța?
- Viață grea în Franța. Sunt singură, a nimănui...
În Franța lucram ca menajeră la o familie cu 3 copii. O famile bună, doar că eu nu aveam altă activitate, doar munceam și mai ieșeam să-mi fac câteva cumpărături. O viață monotonă, lipsita de activități frumoase. Intenționam să strâng câțiva bani și să mă-ntorc, că nicăieri nu-i mai bine ca acasă.
- Nu ești singură, mi-a răspuns doamna Aneta. Chiar dacă acolo ești singură, eu sunt întotdeauna alături de tine cu sufletul și mă rog să-ți fie bine. Nu ești a nimănui, ești a mea, ești copilul meu și casa mea va fi deschisă larg pentru tine.
- Știu și vă mulțumesc enorm!
- Întoarce-te în Romănia, vii și stai cu mine, mi-a zis cu multă dragoste doamna Aneta.
- Și ce viitor voi avea? Nu se poate, mie imi trebuie bani să pot trăi. Viața e grea, dar îi fac față cu brio, rezist, sunt puternică.
- Dumnezeu să te ajute, scumpo, eu mă voi ocupa personal, am un pact cu el și știu că va fi bine.
Am zămbit amândouă și ne-am luat în brațe.
Doar pe ea o aveam. Ea era centru universului meu, singura ființă pe care o mai aveam. De fapt, doar pe ea am avut-o în viața asta. Parinții mă abandonaseră la naștere și am crescut la cămin. Până la 18 ani m-au ținut și apoi a trebuit să-mi iau viața în propriile mâini. Și am luat-o. Am plecat să muncesc în Franța. Pe doamna Aneta am cunoscut-o acum 2 ani și de atunci viața mea a luat o întorsătură. Ne-am cunoscut într-un salon de spital din România. Venisem cu treburi în țară și am fost nevoită să mă internez, pentru că nu mă simțeam bine. Doamna Aneta era internată în același salon cu mine și de atunci suntem de nedespărțit. Ne-am povestit una alteia fericirile și tristețile și am devenit cele mai bune prietene.
Era trecut de miezul nopții și doamna Aneta mi-a sugerat să merg să mă odihnesc. M-a condus până în camera unde aveam să dorm, m-a sărutat și m-a binecuvântat.


- Să ai un somn dulce și odihnitor, dragă Miruna. Să dormi cât vrei, să fii odihnită bine, că mâine va fi o zi lungă și plină de evenimente...

luni, 5 octombrie 2015

5 Octombrie - Ziua Educației

Ziua Educației



 Azi, 5 octombrie, este Ziua Educației, așa că m-am gândit să scriu un articol pe blog cu privire la această frumoasă zi. Este momentul oportun pentru a le mulțumi dascălilor.
  • Vă mulțumim, dragi profesori, pentru că ați fost răbdători și înțelegători! 
  • Vă mulțumim că ne-ați îndrumat pe tot parcursul învățării și ne-ați încurajat! 
  • Vă mulțumim că ne-ați fost prieteni și ne-ați ajutat atunci când am avut nevoie!
  • Vă mulțumim pentru sprijinul acordat în depășirea dificultăților pe care le-am întâmpinat în învățare!
  • Vă mulțumim pentru sfaturile bune!
 Iată o definiție frumoasă a dascălilor:


"Un dascăl este un izvor
Curat ca roua-n zori de ziuă,
Ce pare tulburat uşor

Când bat elevii apa-n piuă." (Mihai Moleșag)

 Profit de această zi importantă, Ziua Educaței, pentru a scrie câteva citate celebre despre aceasta.

  1. "Educaţia este pâinea sufletului." (Giuseppe Mazzini)
  2. "Educaţia este cea mai puternică armă pe care voi o puteţi folosi pentru a schimba lumea." (Nelson Mandela)
  3. "Omul poate deveni om numai prin educaţie. El nu e nimic decât ceea ce face educaţia din el." (Immanuel Kant)
  4. "Adevărat că mai cinstit lucru nu este în lume și mai scump și mai curat, decât omul procopsit la învățătură." (Mihail Sadoveanu)
  5. "Natura ne aseamănă. Educația ne deosebește." (Confucius)





duminică, 4 octombrie 2015

Mă învelesc cu albastrul cer


Reverie
                      Cristina O.


sursă foto: Dragosso Photography

Mă învelesc cu albastrul cer
Și-mi ține de cald un norișor,
E acoperit cu puf ușor...
Să pot ajunge sus la el ...sper!

Să stau cuminte pe-un nor de vată
Cum stau îngerii și ne privesc,
Să cobor de fiecare dată
Când vreau să trăiesc și să iubesc.

joi, 1 octombrie 2015

Octombrie

Octombrie 
                              Cristina Olteanu



E octombrie, e toamnă, e ploaie...
Și am rămas singură în odaie.
Îmi aștern lin cuvintele pe foaie,
Miroase-a tristețe, a praf și-a paie.

E umezeală, e frig, e melancolie...
Ascult și-acum  tăcerea literelor mute,
Stau abătute și tremură pe hârtie,
Privesc  calendarul cu nouă file rupte.

E octombrie, e toamnă, e rece...
Cuvintele par că azi vor să plece,
Privesc cu regret, dar nu e vina mea,
Filele nu mai pot servi drept saltea.

E durere, e pustiu, e singurătate...
Stau singură-n odaia cu geamuri crăpate...



luni, 28 septembrie 2015

Cine sunt eu în lumea asta de nisip?

Rătăcire
                                        Cristina O.

sursă foto: internet

Alerg cu tălpile goale prin ploaie,
mi-e frică...
fug de iubire, nu vreau să o simt,
mi-e frig...
e rece ploaia, iar lacrimile mi-au înghețat pe chip.
mi s-au format țurțuri ascuțiți
și simt ochii grei...nici nu mai pot clipi.
un soare ar putea sa mi-i topească,
să-i facă să cadă sub formă de ploaie pe pământ...
și să alerg cu durere pe lacrimile mele fierbinți...
acum îmi ard tălpile, dar rezist
și fug disperată de iubire.
nu vreau să mă prindă tocmai acum,
mi-e teamă de iubire, mi-e teamă, recunosc...
iubirea-i posesivă,
nu vreau să o cunosc
și nici să o-nțeleg.
cu disperare alerg, cad la pământ și zic:
cine sunt eu în lumea asta de nisip?



Cristina scrie un roman

  ANUNȚ!!!





În curând voi posta pe blog un fragment din primul meu roman, intitulat Bucurii rămase, dureri trecătoare. Sper să vă placă!

Lasă-i pe alții să urască

Sfat
                            Cristina O.

Lasă-i pe alții să urască, 
Nu-ți umple sufletul cu amar venin! 
Oamenii buni știu să iubească, 
Păstrează-ți, omule, sufletul senin! 

Ca o grădină-ți este inima,
Plină de flori și parfumată.
Poți ușor confunda raiul cu ea,
Inima ta-i o nestemată... 

Florile ce stau în sufletul tău 
Așteaptă bunătate de la tine, 
Nu vor să umpli inima cu rău, 
Vor să fie udate cu iubire. 

Alege să fii o lăcrămioară 
Ce lasă mereu în urma ei 
O intensă aromă florală 
Când zdrăngăne lin din clopoței. 

luni, 31 august 2015

31 August - Ziua Limbii Române

Ziua Limbii Române


Testament literar
                            Ienăchiță Văcărescu


Urmaşilor mei Văcăreşti! 
Las vouă moştenire:
Creşterea limbei româneşti
Şi-a patriei cinstire.




Azi, 31 august, sărbătorim Ziua Limbii Române. 

Te iubim, Limba Română!

vineri, 21 august 2015

O Frunză, un Vis, o Speranță...

O Frunză, un Vis, o Speranță...
                                                                       Cristina O.

covoraș de frunze
covoraș de frunze

Un vis e frunza ce-a căzut azi
Din copacul supranumit “Viață”.
O lacrimă lunecă pe față...
Cum de te-ai gândit acum să cazi?”

Speranța că răul se transformă-n bine
E frunza ce tocmai lunecă ușor.
Ce superbă-i viața...totul reînvie!
Ce frumos e cerul ce râde de zor!

Pământul este acoperit mereu
Cu un covoraș pufos de frunze.
Ce bine-i cu zâmbetul pe buze!
Fiecare frunză e un vis de-al meu...

Ce suntem noi, oamenii?

OMUL-O MARIONETĂ


  Ce suntem noi, oamenii
Suntem niște marionete, 
niște păpuși manevrate cu sfori,
 niște papițoaie
 dirijate de către gândurile proprii.
Marionete dirijate de către inimile
 pe care le purtăm în  piept,
 inimi pline de sentimente de ură.
 Suntem ființe conduse atât de către rațiune, cât și de către inimă. Fără ele am fi mortăciuni... 
Dar la ce ne trebuie inimă?
 La ce ne trebuie rațiune? 
La ce bun, dacă suntem preocupați să urâm, în loc sa iubim?
 Mai bine am fi stană de piatră.
 Măcar nu am mai face rău nimănui. 
  Viața noastră este un teatru de păpuși, unde noi suntem păpușile 
de sforile cărora trag inima și rațiunea. Gândul și inima
 ne manipulează după bunul plac. 

sâmbătă, 15 august 2015

Delir

Delir
                    Cristina O.


Și m-a-mbrățișat puternic,
Nu puteam  să mai respir...
Nu am mai zis însă nimic...
Eram oare în delir?

 Am crezut că e un el...
M-a cuprins așa de tare,
Dar era un  ghiocel,
Unul gingaș, mare, mare...

Cu ale sale petale...

marți, 11 august 2015

Marea


MAREA
                        Cristina O.

Marea (6 august 2015)

Și cum stăteam adormită pe malul mării,
Aud o voce șoptindu-mi la ureche: “Sunt eu!”
N-am recunoscut vocea și am dat uitării.

 Stau acum și ascult liniștea serii…
Trebuia să întreb: “care eu?”
Încep să cânte valurile mării.


Să fi fost oare marea?

marți, 28 iulie 2015

Despre Optimism

Fii Optimist! Gândește Pozitiv!





       Hrănirea cu optimism – acesta este secretul fericirii. Avem nevoie în viața noastră să fim optimiști, să privim cu încredere spre viitor și să vedem părțile bune în orice lucru aparent rău. Este o necesitate să fim optimiști. Optimismul ne face să ne simțim sufletul ușor și ne ajută în rezolvarea tuturor problemelor.

Dacă gândim pozitiv, avem convingerea că toate problemele au o rezolvare. Pesimismul este dușmanul nostru. Pesimismul ne încarcă sufletul și favorizează stresul. Optimismul este arma perfectă împotriva stresului. Să încercăm să vedem în orice lucru rău o părticică bună, să încercăm să vedem partea plină a paharului, să vedem calitățile omului, nu defectele. Optimismul ne încarcă cu energie pozitivă, în timp ce pesimismul ne face pizmuitori.

Eu recunosc că de multe ori am fost pesimistă, am crezut că cel mai bine este să pui răul în față, dar am procedat greșit. Speram că dacă gândesc negativ, se va întâmpla contrarul. Total fals. Dacă ești pesimist, atragi cu tine răul și în același timp îți provoci singur durere. Fiind optimist, atragi lucrurile bune și te încarci cu speranță și putere. Omul optimist este omul care radiază de fericire. Omul optimist are zâmbetul pe chip întotdeauna. Omul optimist este omul frumos, omul care emană încredere. Optimismul ne face viața mai ușoară. De ce să ne-o îngreunăm, să ne umplem sufletul și mintea cu gânduri negative, când putem fi încrezatori într-un viitor mai bun. De ce? Prin optimism ținem răul și gândurile negre la distanță. Pesimiștii sunt oamenii care și-au pierdut orice speranță, care își fac viața grea din proprie inițiativă. Pesimiștii nu zâmbesc. Ce este mai frumos, să vezi un chip curat, blând și zâmbitor sau un chip abătut? Eu aleg prima varintă. Îmi place să-mi hrănesc sufletul cu optimism, să am inima plină de încredere. Eu am învățat să fiu optimistă, cu timpul am decis ca optimismul este cel care mă caracterizeaza, nu pesimismul.Am învățat în timp să privesc spre un viitor bun, spre o viața cât mai frumoasă.

Încearcă să vezi în oameni și partea bună, nu numai defectele. Orice om are calități și defecte. Hai să vedem în oameni lucrurile frumoase. Să ne lăsăm sufletul deschis pentru a putea păși cu încredere optimsimul în noi. Optimismul este legat de credință. Dumnezeu este cel care ne îndeamnă să fim fericiți, zâmbitori, să trăim cu speranță în suflet. Cel viclean ne face să fim pizmuitori, pesimiști, ne transformă gândurile în umbre negre și ne face să ne pierdem credința și speranța. Nu permite celui vicelan acest lucru! Și acum sigur te întrebi “Și cum să procedez?” Răspunsul este să fii optimist, să zâmbești răului, să nu lași să îți umbrească chipul cu un văl negru, zămbește-i pesimismului și el va pleca singur. Întâmpină problemele cu zâmbete, cu fericire, cu credință și răul nu va avea nicio putere asupra ta, deoarece credința este mai presus de toate și este puternică. Credința poate muta munții din loc.

miercuri, 10 iunie 2015

Nu mă-ntreba!

Nu mă-ntreba
                                            Cristina V.

Eu - în mijlocul naturii


Nu mă-ntreba de ce plâng,
 că n-aș ști
 ce să-ți răspund.
Doar inima știe răspunsul,
dar nu îi înțeleg 
limbajul.
Nu mă-ntreba de ce râd,
că n-aș ști
 ce să-ți răspund.
Întreabă natura și-ți va răspunde drept:
“Eu sădesc  zâmbete în suflet”.
Întreabă-mă 
numai ce știu eu,
nu-mi pune întrebări capcană!
Știu numai atât: că eu sunt eu,
în rest
Natura mă ghidează.



luni, 1 iunie 2015

1 Iunie - Ziua Internațională a Copiilor

Ziua Copilului

desen pe asfalt (șotron)


desene pe asfalt



   Pentru că azi este una dintre cele mai frumoase zile din an, Ziua Internațională a Copiilor, m-am gândit să scriu un articol despre copilărie.
    Perioada copilăriei este cea mai frumoasă dintre toate. Mă gândesc acum cu melancolie la timpul ce s-a scurs atât de repede.
   A trecut vremea copilăriei și îi duc dorul cu fiecare zi ce trece. Amintiri frumoase, clipe minunate petrecute cu prietenii de joacă, da, jocul era activitatea noastră de zi cu zi. Ne jucam și uitam să mai mâncăm, uitam să mai trecem pe acasă, casa noastră era “afarăși ne simțeam foarte bine.
   Eram fără griji, probleme, stres...o viață perfectă duceam în această minunată lume a copilăriei. Universul copilăriei era unul captivant, odată intrați în el, nu ne mai doream să ieșim, aceasta era lumea pe care o voiam. Cuvântul “plictiseală” nu exista în această lume minunată.
   Pe lângă jocurile cunoscute de toată generația mea, de la Țară, țară, vrem ostași; Țările; Omul Negru; Trecea un prinț călare până la Rațele și vânătorii, noi am simțit nevoia să și inventăm jocuri. Am inventat multe jocuri împreună cu fetele de joacă. Spre exemplu, florile erau niște domnișoare în toată regula, îmbrăcate în rochițe care mai de care, un adevărat paradis. Florile, aceste domnișoare cochete eram chiar noi, noi le reprezentam și vorbeam…Îmi aduc aminte cu drag cum construiam “cazemate”, așa le ziceam și stăteam în ele. Le confecționam din carton și reprezentau o căsuță a noastră plină de inocență. Așa era lumea în care trăiam pe vremea frumoasei copilării, acestea erau activitățile mele zilnice, care cu siguranță și voi, cititorii mei dragi, vi le amintiți. Cititorii mai mici care vor citi aceste rânduri vor avea de unde să se inspire, în cazul în care părinții lor au omis să le povestească ce frumoase jocuri aveam noi pe timpuri.
    Ieși, drag copil, ieși afară și joacă-te, este cel mai frumos lucru pe care îl poți face, nu lăsa să treacă această perioadă pe lângă tine fără să te înfrupți din dulcegăriile ei, este păcat. Copilăria are miros de prăjituri făcute cu multă dragoste și un gust dulce precum mierea de salcâm. Gustă din această perioadă până nu îți trece vremea. Da, vremea trece, nu rămâne în loc, nu te așteaptă. Toate trebuie făcute la timpul lor… De leptopuri, telefoane, tablete vei avea timp destul, vei avea acces tot timpul la ele, însă timpul copilăriei trece, copilăria nu se mai întoarce...
    Mulți spun că atâta vreme cât avem părinți suntem tot copii. Da, suntem, dar nu mai avem timpul acela pe care-l aveam când eram copii. Suntem copii doar cu numele, avem alte priorități. Putem să ne simțim copii, însă asta nu schimbă faptul că noi suntem deja persoane mature. Trebuie să ne asumăm, am avut și noi timpul nostru când eram copii, timpul nostru de răsfăț, dar acum totul e trecut. Predăm ștafeta viitorilor copii, poate chiar propriilor noștri copii. Totul se face la timpul lui. Dacă suntem copii, atunci să ne jucăm, să copilărim. Dacă suntem oameni maturi, atunci să ne comportăm ca atare, ca niște exemple pentru copiii noștri. De asta pun preț pe faptul că toate trebuie facute la timpul lor, nu mai devreme, nu mai târziu. Uneori viața funcționeza dupa niște reguli stricte pe care trebuie să le respectăm. Orice copil are dreptul la copilăria lui, la viața lui de copil inocent. Copiii nu trebuie să muncească, de asta exisă parinții care i-au făcut. Ne putem numi totuși copii, dar nu acei copii puri si drăgălași, ci niște copii cu responsabilități, copii maturi. Da, acesta este cuvântul potrivit pentru adulții care se simt în unele momente copii, “copii maturi”.
   Vezi, de aceea insist ca toți copiii să își trăiască copilaria, să nu fie forțați să se maturizeze precoce. Copilăria e perioada lor, trebuie să-i lăsăm să se bucure de ea, acum cât le aparține, mai târziu va fi prea târziu.
   Drag cititor matur, fii copil, joacă-te, nimeni nu îți impune să nu glumești, să nu te joci, să nu te "prostești", dar să nu uiți de responsabilitățile tale și să nu iei locul copiilor. E timpul lor, să-i lăsăm să-l valorifice ei înșiși, iși vor da seama că perioada copilăriei este o comoară. Noi, adulții, ne vom aduce aminte de ea mereu cu aceeași nostalgie și aceleași regrete.
    Țin să precizez că acest articol despre copilărie face parte din cartea pe care am scris-o, dar pe care n-am publicat-o încă. Cartea se numește Suflet simplu.
LA MULȚI ANI TUTUROR COPIILOR!!!