Acarianul curios de Cristina V.

S-a așezat pe-un fir de praf

Și m-a privit înduioșat.

În aer se plimba domol

Și m-a-ntrebat încetișor:

„Ascunzi ceva sau mi se pare?

Privind la tine, eu mi-am spus:

O durere-n suflet ea are,

 Fericirea să fi apus?”.

Mirată de întrebare,

I-am răspuns că n-am nimic,

Însă el n-a dat crezare

Unui glas înmărmurit.

Era un mic acarian

Ce stătea ca pe-o dormeză,

În timp ce prafu` îl admiram,

L-auzii vorbind chineză.

Nu știam că-n scama mică

Trăiește un suflețel

Și vede tot ce se-ntămplă

Și-și notează-n carnețel.

    Această poezie a luat naștere într-o seară când tocmai mă pusesem să dorm. Mi-am aprins lanterna de la telefon și am observat câteva firicele de praf care pluteau în aer. Atunci m-a lovit inspirația. Așa s-au născut aceste versuri și sper să vă placă.