Lasă-mă să cred

Lasă-mă să cred că Moșu’ vine

Și la cei buni, dar și la cei înrăiți –

Cei blânzi, ce în viață fac doar bine,

Cu bucurie să fie răsplătiți,

Iar celor ce sunt plini de răutate

Să le-aducă un pic de bunătate.

Lasă-mă să cred că Moșu’ vine

Și la cei avuți, dar și la cei sărmani –

Celor bogați, ce strâng pentru sine,

Să le ia atât – doar gândul de la bani,

Celor nevoiași, atât de necăjiți,

Să le dea putere și ani fericiți.

Lasă-mă să cred că Moșu’ este bun,

Va veni la toți și-acum este pe drum,

Dacă nu va găsi deloc ghetuțe,

Va lăsa chiar el unele drăguțe.

    

by Cristina Olteanu

Din când în când

Din când în când... privește-ți sufletul

Și ascultă-l, are ceva de spus...

În tăcerea nopții, doar urletul

Mai șoptește ceva, un vis apus.

Din când în când... culege și un dor,

O speranță pe care s-o plantezi

În inimă, devino visător,

Fii tu un om în care poți să crezi!

Din când în când... citește-ți privirea,

Deși tăcută, ea scrie de zor

Un vers timid, scrie fericirea,

O fericire ce plânge de dor.

de Cristina Olteanu

Apăsare de Noiembrie

sursă foto - internet

S-a urcat fericirea în tren

Și-a plecat. Era prea grăbită.

Nu mi-a lăsat decât un catren

Pe-o floare, una ofilită...

A fugit cu un bagaj imens

Și nu s-a mai uitat în spate.

Lasat-a în urmă un nor dens

De tristeți și visuri uitate...

Fericire? Doar o vorbă-n vânt...

O văd, dar scrisă-n dicționar,

Ea nu-i decât un simplu cuvânt,

Eu? De tristeți colecționar...

Iar Strofa ce mi-a dăruit-o,

Chiar ea,Tristețea, mi-a citit-o...

de Cristina Olteanu

Despre înțelepciune

     Înțelepciunea este o calitate a omului bun, a omului credincios, a omului cu principii și rațiuni. Înțelepciunea nu este la-ndemâna oricui, nu oricine poate fi înțelept. Și dacă un om nu este înțelept, atunci cum se numește? Se numește rău, așa vreau eu să-l numesc. Sigur te așteptai  să-l numesc prost, dar nu, acela nu este prost, este rău. 

     Numim înțelepți pe acei oameni cumsecade, acei oameni care mai întâi gândesc și apoi vorbesc, care nu aruncă cuvintele ca pe niște săgeți de darts, înfigându-le în inimile oamenilor fără să le pese de repercusiunile răutății. Înțelepții se pun în locul celui căruia i se adresează și se gândesc de zece ori înainte de a scoate o vorbă. Scopul înțelepților este de a se face înțeleși, de a argumenta tot ceea ce susțin, de a te învăța ce este bine și ce este rău. Omul înțelept nu te va învăța niciodată să fii pizmuitor, bărfitor și mincinos, ci el te va învăța ce înseamnă bunătatea, ce înseamnă credința și cum să îi sfătuieși pe aceia care vin la tine cu vreo problemă. Aceia sunt oamenii înțelepți.

    Înconjoară-te pe parcursul vieții tale numai de oameni înțelepți, de oameni care au capacitatea de a te învăța ceva, de oameni de la care ai ce învăța. În oamenii înțelepți trebuie să-ți cauți un model, nu în oamenii pe care nu-i putem numi oameni. Omenia este lucru mare. Ne numim toți oameni, dar nu toți oamenii pot fi omenoși. 

     Alege în viața ta să fii un om înțelept, un om în care cei din jur văd un model de urmat, un om cu judecată. Fii un model pentru ceilalți. 

     Gurile înțelepților grăiesc numai adevăr. Din gurile înțelepților va izvorî numai înțelegere. Fii atent atunci când îți vorbește un om înțelept, căci vei avea ocazia să înveți o multitudine de lucruri de la el. Din gura înțeleptului curge lapte, curge miere. Gura înțeleptului este un izvor de miere, un izvor din care orice om poate extrage o linguriță, oricine poate gusta. Asistând la vorbele unui înțelept, ai oportunitatea să fii și tu la rândul tău un om înțelept.

      Înțelepciunea este arma omului bun, iar arma omului rău este răzbunarea. Nu lăsa din gura ta să iasă venin, ci lasă să curgă un sirop, acel sirop care îi îndulcește pe ceilalți, acel sirop care face din omul răutăcios, unul cumsecade. Fii înțelept și alege în viața ta numai calea înțelepciunii. Pe drumul înțelepciunii vei fi însoțit mereu de mirosul de flori de primăvară și de liniștea de care au parte numai cei înțelepți.

Fii înțelept și nu judeca greșit!

Fii înțelept și nu ceda bunătatea!

Fii înțelept și nu te lăsa păcălit!

Fii înțelept și sfătuiește-i pe ceilalți!

Fii înțelept și încurajează bunul-simț!

Fii înțelept și învață-i și pe ceilalți ce este înțelepciunea!

     Înțelepciunea este în fond și la urma urmei o virtute.

E încă...

E încă Toamnă la fereastra mea,

iar picăturile de ploaie spală

toată durerea din suflet...

E încă rece la ușa mea,

iar frigul mi-a înghețat

toată tristețea din inimă...

Sunt încă frunze în ființa mea,

iar coloritul lor mi-a încălzit

toată casa sufletului...

Știi ce mi-au șoptit ele?

Că eu sunt însăși Toamna.

by Cristina Olteanu

#Cugetare4

Cum îți dai seama că e Toamnă?

Când stejarul

 începe să arunce cu ghinde în tine,

 iar la fiecare promenadă,

deasupra capului tău,

zboară lin câte o poezie,

 căci doar Toamna poate scrie versuri cu ajutorul culorilor.

 Frunzele – iată ce versuri frumoase!

by Cristina Olteanu

Nu-i Toamnă

Nu-i Toamnă fără fericire,

Nu-i Toamnă fără el, fără ea,

Nu-i Toamnă făr’ a lor iubire

Și nici cer fără o stea.

Nu-i Toamnă fără al frunzei cânt,

Nu-i Toamnă fără versuri scrise,

Nu-i Toamnă fără parfum de vânt

Și nici somn fără vise.

Nu-i Toamnă fără aspirații noi,

Nu-i Toamnă fără recital de ploi.

(Nu-i Toamnă, Cristina O.)

Mă îmbrac în Toamnă

Mă îmbrac în Toamnă, în culori duioase,

În bogată frumusețe, în vis arzător,

Din boabe de strugur –  pietre prețioase,

Voi face un colier, unul înălțător.

Mă îmbrac în Toamnă, în haină ușoară,

În anotimp sincer, în minunați copăcei,

Din frunza aurie – dulce comoară,

Crea-voi, pentru urechi, cei mai frumoși cercei.

Mă îmbrac în Toamnă și în poezie,

În picuri de ploaie, în singurul tezaur,

Din belșugul Doamnei – dulce reverie,

Îmi voi prinde-n al meu păr o floare de aur.

by Cristina Olteanu

#Cugetare3

Lacrima este cuvântul ochiului,

este vocea ochiului,

este gândul ochiului,

este vorbă, 

vorba pe care-o rostește ochiul.

Cristina O.

#Cugetare2

Pe suflet sunt scrise fericirile,

 tristețile,

 poeziile de dragoste,

 este scris cerul,

sunt pictate stelele,

sunt pictați norii,

acei nori lăuntrici,

acei nori care fac sufletul să zbiere,

dar pe care nimeni nu-l aude.

Poți să auzi strigătul de ajutor al unui suflet trist,

al unui suflet ce zbiară în tăcere?


Cristina O.

#Cugetare1

Sursă foto - internet

Dacă frunzele copacilor cad

și nu sunt supărate,

ci, dimpotrivă, dansează pe muzica vântului ce cântă,

căderea lor nefiind o prăbușire în tristeță,

ci un vals spre nemurire,

noi, oamenii, de ce am fi deprimați

la fiecare bobârnac pe care ni-l dă viața?

De ce nu cădem cu bucurie, zâmbindu-i răului

și bătând palma cu încercarea?

Hai să-l luăm de mână pe rău și să începem să dansăm twist!

Acesta nu suportă bucuria și însuflețirea.

Se va da bătut...



Cristina O.

Luna Teiului

    

Sursă foto: internet

 Suntem în Iunie, luna Teiului, iar eu m-am gândit să închin câteva versuri acestui copac minunat, foarte iubit și apropiat sufletului meu simplu, iubitor de natură, de frumos. Datorită miresmei emanate și beneficiilor pe care le oferă, florile acestui copac sunt preferatele mele, în această lună.

Vorbește Teiul de iubirea noastră,

Florile lui scriu versuri parfumate –

O poezie ca o floare-n glastră,

Sentimente ce nu pot fi lăsate.

Teiule, pom al dragostei, te rugăm

Să legi inimile noastre foarte strâns,

Stropește-ne cu mireasmă, noi strigăm,

Fă stropi de ploaie caldă din al nost' plâns!

O coroniță, din sacrele comori,

Pune-voi pe cap, iar din frunze aș vrea

O rochie simplă, cu câteva flori,

Pictează și-un zâmbet, să nu fie grea.

Pe lemnul tău, rămâne-vor gravate:

Liniștea, iubirea, sub formă de cânt.

O infuzie din ele, se poate?

Bucura-ne-vom de glasul tău cel sfânt.

(Teiul din volumul În inima literelor, Cristina O.)

4 Mai - Ziua Națională a Inimii

     Capitolul 18-Despre inimă
Din Suflet simplu - o carte motivațională, Cristina Olteanu

     Să nu crezi că mă apuc acum să fac anatomie cu tine, dragul meu cititor. Nici pe departe. În acest capitol vreau să îți vorbesc despre inimă, dar nu din punct de vedere anatomic, ci din punctul de vedere al sentimentelor pe care le strângem în aceasta. Inima este cutiuța care poate să cuprindă toate sentimentele noastre. 

     Inima poate fi de doua feluri: mare și mică. Este o tipologie proprie. Inima mică este inima pe care o au oamenii mici, iar inima mare este inima pe care o au oamenii mari. Simplu, nu? Și când zic oameni mari, mă refer la oamenii plini de sentimente de bunătate, iubire, la oamenii aceia inimoși, iar când zic oameni mici, mă refer la oamenii josnici, la oamenii incapabili să se iubească pe ei, darămite pe ceilalți.

      Inima mea este mare, în inima mea încap toate iubirile mele: iubirea pentru oameni, iubirea pentru animale, iubirea pentru plante, iubirea pentru întreaga natură. Inima mea este capabilă să iubească foarte mulți oameni. Inima mea a cunoscut și fericirea, dar și tristețea. Cu toate că a cunoscut și nefericirea, ea tot nu s-a micșorat. Ea a rămas aceeasi, ba chiar crește cu zi ce trece. În fiecare zi ea crește, pentru că mă ocup de acest aspect. Te întrebi cum crește? Crește odată cu mine, deoarce am grijă să-i ofer ceea ce are ea nevoie, și anume: iubire, fericire, credință. Are nevoie de toate sentimentele care au puterea s-o hrănească și să o facă să crească. Cu inima simt tot. Toate sentimentele sunt strânse în această cutiuță muzicală. Da, inima este o cutiuță muzicală care ne pune toate sentimentele noastre pe note. Cu inima iubim, vorbim, cântăm. 

     Inima este motorașul care ne pune în mișcare și ne ajută să luăm decizii. De multe ori, ai observat, scump cititor, că noi, oamenii, mai gândim și cu inima, nu numai cu mintea? Inima ne ajută, în unele cazuri, să luăm decizii. Cu inima gândim atunci când sunt sentimente la mijloc. Inima ne învață să fim iubitori, să nu urâm, să iertăm, spre deosebire de rațiune, care ne face să fim mai sceptici. 

     Între inimă și rațiune s-a dat mereu o luptă. Inima este îngăduitoare, dar rațiunea este strictă. Cănd iubim pe cineva, iar acea persoană ne-a greșit, auzim doua voci, vocea inimii și cea a rațiunii. Vocea inimii spune să mai oferim o șansă, iar vocea rațiunii spune să renunțăm. În unele cazuri este bine să ascultăm inima, însă de multe ori, oamenii iau decizii cu mintea. Este bine să ținem cont de ambele și să le punem în balanță. Inima mai lasă de la ea, deoarece simte o nevoie continuă de afecțiune. Inima cu asta se hrănește. Dacă nu-i oferim afecțiune, ea nu crește, nu se dezvoltă. Inima inspiră și respiră iubire.

      Hrănește-ți inima cu iubire, iubirea este singura care o menține tânără. Inima este sensibilă și nu se poate hrăni cu altceva. Hrănește-o cu iubire, fericire, bunătate, credință, afecțiune, generozitate. Nu lăsa loc sentimentelor de ură și tristețe. Acestea din urmă vor îmbătrâni inima și o vor face mică. Nu permite acestor sentimente să-și facă loc în ea. Inima este locșorul în care dragostea este cea care primează. Dragostea din inimă face ca aceasta să reprezinte un loc mirific, un loc plin de frumusețe, de culoare. Inima este centrul nostru, inima este stăpâna noastră. Inima este casa tuturor sentimentelor, este cea mai bună gazdă, iar sentimentele din ea sunt cele mai frumoase însuflețiri.

Ce poate fi mai frumos decât trezirea într-un minunat cor al păsărilor?

Păsări – poezii cu aripi de poveste,

Inima îmi dansează la al vostru cânt,

Primăvara vine când dați voi de veste,

Totul reînvie la glasul vostru sfânt.

La serbarea voastră, natura-i de față,

Scrie-vor soarele, cerul și pământul

Stihuri de iubire, flori pline de viață,

Apoi recita-veți, îngeri, voi, tot cântul.

Păsări – viori ce zboară prin suflet de om.

Câtă bucurie aduceți pe un chip!

Toți, mulțumită vouă, bucura-ne-vom

La auzul iubitului vostru „cirip”.

(Serbare din volumul În inima literelor, Cristina O.)

1 Mai

sursă foto - internet

Întâi mai iubește, nu te grăbi să pleci,

nu mă transforma în sentimente seci, reci...

Întâi mai zâmbește, fă-ți un surâs din stea,

dintr-un curcubeu sau chiar din inima mea.

Întâi mai cântă-mi o lună sau un soare –

parfum de magnolie albă, ce floare!

Întâi mai citește-mi povești de magie,

să zbor în a ta dulce călătorie.

Întâi mai scrie-mi, suflet cald, și vreo două 

versuri pictate cu picături de rouă...

(1 Mai din volumul În inima literelor, Cristina O.)

Luminează, Doamne!

sursă foto - internet

Luminează, Doamne, gândul

Celor ce-s puși doar pe ceartă,

Preferă venin și, bându-l,

Ne-amărăsc a noastră soartă.

Luminează, Doamne, fața

Celor cu privirea acră,

Uită cât de scurtă-i viața

Și atât, atât de sacră...

Luminează, Doamne, omul

Cel cu inima cea sumbră,

Că mai blând e, Doamne, Pomul

Ce oferă a lui Umbră.

Natura merita ca Domnul

Să o numească Om, nu omul!

(Luminează, Doamne! din volumul În inima literelor, Cristina O.)

Sărmani

Sursă foto - internet

     Sărmani este titlul unei poezii ce a luat naștere datorită unui vis ce l-am avut aseară. Visul, așadar, este sursa mea de inspirație.

     Am visat o carte deschisă, iar printre rânduri, mi-a sărit în ochi cuvântul Sărmani, era scris boldat, ceea ce m-a făcut să cred că acela era titlul cărții.

Sărmani sunt cei ce nu cunosc iubirea,

Ce duc o viață plină de praf și scrum,

Sunt cei ce duc de colo colo știrea,

Iar de te văd căzut, te lasă în drum.

Sărmani sunt cei ce poartă-n suflet ura,

Ce se hrănesc cu carne, însă de om,

Sunt cei ce nu știu să-și păzească gura

Și fug de tine, dacă te afli-n pom.

Sărmani sunt cei ce trăiesc pentru averi,

Ce strâng lacom până când se veștejesc,

Sunt cei ce nu știu somnul în multe seri,

Iar pentru asta, eu îi compătimesc.

Iubite lector, acești sărmani

Muri-vor cu gândul tot la bani.

(Sărmani din volumul În inima literelor, Cristina O.)

Părți de vorbire, Cristina Olteanu

Sursă foto - internet

Vreau Eu și Tu să devină Noi,

Să fim doar un singur Pronume –

Dansând cu viața chiar și prin ploi,

Noi doi uităm complet de lume.

Noi să-nsemne Îmbrățișare,

Să fim doar un singur Substantiv –

Trăind de-a pururi în visare,

Noi – două note pe portativ.

Noi – sinonimul lui A Iubi,

Un singur Verb știm a-l conjuga,

Suflet ce iubirea o sorbi

Cu lăcomie și de-a fuga.

Noi să se transforme în Frumos,

Adjectiv, căci arta o iubim,

Cântă-ne, Soare, un viers duios,

Noi vrem viața s-o sărbătorim.

Iubim să fim părți de vorbire,

Chiar să visăm fără oprire.

M-am ascuns

sursă foto - internet

M-am ascuns să nu mă vadă

Chiar el, însuși ghinionul,

Era lume – o grămadă,

Pe mine m-a ales domnul...

M-am ascuns să nu mă vadă

Tristețea ce tot mă-ngână,

Era cât pe ce să cadă

Și s-a prins de a mea mână...

M-am ascuns să nu mă vadă

Lacrimile de-amar, necaz,

Aveau o privire fadă,

S-au topit pe al meu obraz...

M-am ascuns să nu mă vadă

Deznădejdea ce apasă,

M-a așteptat o decadă –

Comodă – la mine-acasă...

Am fugit, de-această dată,

Dar să găsesc fericirea,

Am găsit-o cocoțată,

Într-un copac, cu iubirea...

M-am urcat, dar amândouă

S-au luat de mână-ndată,

Vă spun drept, cititori, vouă,

C-au fugit de-o biată fată...

(M-am ascuns din volumul În inima literelor, Cristina Olteanu)