Constatare

Ne pierdem printre munții de greutăți, totu-i prea întunecat,

În loc să ne bucurăm de verdele zilelor, gândim prea mult,

În imensitatea asta, suntem atât de mici, nu-i un păcat

Să ne afundăm în râuri de lacrimi? Răspunde-mi, eu te ascult!

Căutăm fericirea prin locuri prea îndepărtate, e trist...

De ce ne legăm la ochi, ne ascundem în vizibilul nimic?

Ridică-te din propriile-ți greșeli și frici, trezirea, insist!

Când vezi că ți-a obosit viața, ia-o-n cârcă, nu e inamic...

Luptăm încontinuu, suntem într-un război, dar cu noi înșine,

Avem impresia că cei de lângă noi sunt mult mai fericiți,

Râvnim la falsa viață perfectă a celuilalt, ce rușine...

Rămânem doar niște oameni mici –  prin lumea obscură – rătăciți...

Când tu îți doreai taman trandafirul acela îndepărtat,

Al tău, cel din glastră, era mult mai frumos, dar puțin însetat...

( Constatare din volumul În inima literelor, Cristina O.)