Inimă cusută

Mi-am luat un ac și-o ață și m-am apucat

să-mi cârpesc inima cea ruptă în mii de bucăți...

N-am găsit o ață de culoare roșie, așa că am folosit una albă.

Din păcate, cusătura se vede, toți vor vedea imperfecțiunea inimii mele,

dar voi ieși cu ea în lume așa, cu o inimă cusută,

în speranța că ața albă va dispărea cu timpul...

Acum e și mai fragilă, dar merge cu încredere spre viitor...

Sunt optimistă, nu fug de durere și dezamăgiri,

dar de vreodată îmi vei rupe inima și tu,

te voi obliga să-mi repari tu însuți inima,

dar cu o ață roșie.

Când îți vei propune să te așezi pe ea,

metamorfozează-te într-un fluture,

nu într-un elefant!

Inima-mi este însăși pânza de păianjen...

(Inimă cusută, Cristina O.)