Considerată nuvelă de către critica românească, Remember a apărut în august 1921 în Viaţa românească, fiind subdatată
1914. Nuvela este precedată de un moto din Les
Mémoires du Bal-Mabille: „Ceci est un fait-divers atroce” ( „Este un atroce
fapt divers”). Remember, spune
Perpessicius, este „o povestire de atmosferă [...] atmosferă de reculegere si
poezie a Berlinului [...] o atmosferă hipnotică, prin care a trecut ceva din
visele halucinante ale lui Gérard de Nerval”[1].
„Sunt vise ce parcă le-am trăit cândva şi undeva, precum sunt lucruri vieţuite
despre cari ne întrebăm dacă n-au fost vis”[2],
aceasta este fraza de început a nuvelei care dă tonul întregului text şi care
se petrece pe marginea dintre vis şi viaţă. O scrisoare găsită printre hârtiile
vechi i-a deşteptat naratorului amintirea unei întâmplari ciudate „aşa de
ciudată că, de n-ar fi decât şapte ani de când s-a petrecut, m-aş simţi cuprins
de îndoială, aş crede că într-adevăr am visat numai, sau că am citit-o ori
auzit-o demult”[3]. În
Remember se povesteşte sfârşitul
atroce al lordului Aubrey de Vere. Întâmplările povestite se petrec în locurile
misterioase ale Berlinului. Totul este organizat in jurul enigmaticului şi straniului. Tot ce ştim despre personajul
principal, Aubrey de Vere, este de la naratorul care ne povesteşte. Nuvela lui
Mateiu Caragiale seamănă cu literatura lui Villiers de l’Isle Adam „însă, evident, fără a o pastişa sau
imita servil”[4]. În
Remember este conturată o distincţie
între Aubrey de Vere şi narator: „Nu m-aş fi gândit însă să ne împrietenim
chiar, fiind îndreptăţit a-l crede că făcea parte dintr-o lume cu totul alta
decât a mea.Sărea in ochi: una e floarea de câmp, alta floarea de grădină”[5].
O
trăsătură fundamentală a personajului misterios Aubrey de Vere este
dandysmul. Scriitorul îl întâlneşte pe tânărul dandy Aubrey de Vere în Muzeul
Frederic. Personajul principal, în viziunea lui Teodor Vârgolici, este „o
sinteză de straniu şi bizar, de un farmec rar întâlnit”[6],
el apare şi dispare ca o fantomă „mai ales în tenebrele nopţii, în ipostaze
fiziologice şi vestimentare imprecise şi bizare, plutind în enigmă”[7]. Nu
s-a remarcat, spune Ovidiu Cotruş şi nici nu s-a accentuat suficient faptul că
„Aubrey de Vere nu reprezintă decât un pretext pentru o amplă confesiune a
scriitorului”[8].
Enigmaticul Aubrey de Vere are o excesivă preocupare pentru aspectul
fizic. Aspectul fizic al acestuia provoacă senzaţia de straniu şi
bizar. Personajul principal are o preferinţă pentru culoarea albastru: „Această
coloare îi era îndeosebi dragă noului meu prieten, el o purta în însăşi făptura
lui, în ochi şi sub pieliţa foarte străvezie a mâinilor”[9]. Aubrey
de Vere este întru totul bizar: „Figura,
identitatea fiziologică, vestimentaţia, comportarea, gusturile, preocupările şi
gesturile lui Aubrey de Vere sunt
bizare, nedefinite cu precizie, misterioase”[10]. Însuşi
naratorul mărturiseşte: „atâta găteală nici la o muiere nu mi-a fost dat să
văd”[11]. Într-o
noapte „de catifea şi de plumb”, naratorul s-a trezit deodată faţă în faţă cu
Aubrey de Vere, fiind nemulţumit de ceea ce vede: „La răspântia unde e
fântâna lui Roland din Berlin, în lumina prea vie, care, după beznă, îmi luase
văzul săgetat, mă pomenii faţă în faţă cu sir Aubrey, ceea ce, când îl privii
mai bine, nu-mi făcu tocmai plăcere. Nu pentru că de data asta întrecuse orice
măsură. Oricum, nu se iese astfel în lume. Pudra cu care îşi văruise obrazul
era albastră, buzele şi nările şi le spoise cu o vopsea violetă, părul şi-l
poleise, presărându-l cu o pulbere de aur, iar ochilor le trăsese jur împrejur
largi cearcăne negre-vinete ce-i dădeau o înfăţişare de cântăreaţă sau de
dănţuitoare”[12]. O
senzaţie ciudată este provocată de aspectul fizic sub care se prezintă
personajul: „Aubrey de Vere este un
efeminat, sexul său e incert, oscilând între bărbătesc şi feminin”[13]. Într-o
noapte de mister, personajul principal apare sub înfăţişare de femeie,
scriitorul însuşi fiind surprins şi recunoscându-l nu numai după cele şapte
inele cu safire, ci şi după parfumul de garoafă roşie: „Trecea o femeie
înaltă, cu un bogat păr roşu sub o pălărie mare cu pene, o femeie slabă şi
osoasă, fără şolduri şi fără sâni, într-o rochie strâmtă de fluturi negri. Ea
păşea ţeapănă ca o moartă, care ar fi împinsă sau atrasă de o putere din afară,
străină de voinţa ei, spre un ţel tainic în noapte. Nu ştiu de ce nu mi-a venit
să cred că e o femeie ca toate femeile, din capul locului, chiar înainte ca în
ochii ei ţintiţi mari, ce arătau a privi înăuntru, şi în trăsurile feţii sale
prea sulimenite să-mi pară a recunoaşte... Dar, mai trebuia să mă îndoiesc, mai
putea fi numai o bănuială când în mâna cu degetele lungi rânjeau şapte safire”[14]. Naratorul
însuşi mărturiseşte: „După cum atunci nu-mi venise să cred că arătarea
ce trecuse pe lângă mine era o femeie, acum mi se părea că fiinţa ce mă târa cu
ea în umbră nu era un bărbat”[15]. Autorul,
spune Nicolae Manolescu, „nu e nici
Aubrey, nici naratorul, nici amândoi la un loc: nu se confesează prin
intermediul lor”[16]. Înainte
de a fi un document intim, Remember „este
documentul cel mai bun pentru altceva şi anume pentru estetica implicită a
prozei lui Mateiu Caragiale. Nu vedem în personaje pe fiul lui Ion Luca
Caragiale, ci pe Mateiu Caragiale voind să povestească o întâmplare şi
izbindu-se de misterul ei”[17]. Taina
îi permite lui Mateiu Caragiale să experimenteze o estetică.
Aubrey de Vere, atât cu viaţa, cât si cu moartea sa plină de mister, are
„un rol de catalizator, în sensul că, prin simpla lui prezenţă, contribuie la
limpezimea nostalgiilor şi aspiraţiilor scriitorului şi prin aceasta, la
exprimarea lor coerentă”[18].
Prin nuvela Remember,
scriitorul, spune Teodor Vârgolici, „introduce in literatura română estetica
misterului, a fantasticului de senzaţii”[19].
Scriitorul preferă misterul, el nu doreşte să dezvăluie firul vieţii lui Aubrey:
„De altfel, nici nu ţineam să aflu ceva: ce mă privea pe mine?”[20].Personajul
principal moare luându-şi cu el misterul. La fel cum a trăit, acesta moare în
mod misterios. Având ocazia să afle adevărul de la un cunoscut „limbut peste măsură si în felul lui hazliu”,
naratorul refuză: „Nu ţin să aflu nimic”. Aici, observă Nicolae Manolescu,
„apare cu claritate deosebirea făcută odata de Villiers de l’Isle Adam între arta care trebuie să se
hrănească din realităţi şi arta care adoră închipuirile”[21].Pe
narator nu-l interesează explicaţia morţii tânarului. Naratorul distruge şi
ultimul mijloc prin care mai putea afla realitatea, şi anume scrisoarea,
singurul lucru pe care-l mai avea de la sir Aubrey de Vere.
Cei
trei facori esenţiali „sentimentul tainei, al nopţii şi al morţii care au pus
în lucrare energiile creatoare ale scriitorului român, se află reuniţi in
Remember într-o fuziune atât de organică şi cu o atât de iscusită ştiinţă a
echilibrării artificiilor, încât această povestire poate fi aşezată fără riscul
vreunei exagerări, printre capodoperele lirice româneşti”[22]
[1] Perpessicius, Prefaţă la Pajere.Remember.Craii de Curtea-Veche.Sub
pecetea tainei, Editura Pentru Literatură, 1965, p.XI
[2] Mateiu Caragiale, Pajere.Remember.Craii de Curtea-Veche.Sub pecetea tainei, Editura
Pentru Literatură, 1965
[3] Ibidem
[4] Teodor Vârgolici, Mateiu I. Caragiale, Editura Albatros, p.61
[5] Mateiu Caragiale, Pajere.Remember.Craii de Curtea-Veche.Sub pecetea tainei, Editura
Pentru Literatură, 1965
[6] Teodor Vârgolici, Mateiu I. Caragiale, Editura Albatros, p56
[7] Ibidem, p.53-54
[8] Ovidiu
Cotruş, Opera lui Mateiu I.
[9] Mateiu Caragiale, Pajere.Remember.Craii de Curtea-Veche.Sub pecetea tainei, Editura
Pentru Literatură, 1965
[10] Teodor Vârgolici, Mateiu I. Caragiale, Editura Albatros, p.54
[11] Mateiu Caragiale, Pajere.Remember.Craii de Curtea-Veche.Sub pecetea tainei, Editura
Pentru Literatură, 1965
[12] Ibidem
[13] Teodor Vârgolici, Mateiu I. Caragiale, Editura Albatros, p.58
[14] Mateiu Caragiale, Pajere.Remember.Craii de Curtea-Veche.Sub pecetea tainei, Editura
Pentru Literatură, 1965
[15] Ibidem
[16] Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, Editura Gramar, 2008, p.599-600
[17] Ibidem
[18] Ovidiu
Cotruş, Opera lui Mateiu I.
[19] Teodor Vârgolici, Mateiu I. Caragiale, Editura Albatros, p.60
[20] Mateiu Caragiale, Pajere.Remember.Craii de Curtea-Veche.Sub pecetea tainei, Editura
Pentru Literatură, 1965
[21] Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, Editura Gramar, 2008, p.601
[22] Ovidiu
Cotruş, Opera lui Mateiu I.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu