La Mulți Ani celui mai frumos, iubit, bun și grijuliu soț din lume! Te iubim! (Cris și Marty)

„Mulți ani trăiască” 

îți cântăm în această zi frumoasă –

Ție,

 înger păzitor, 

căci luminezi calea uimitor,

Ai venit în viețile noastre, 

o, ce zi norocoasă!

Iubirea noastră n-apune nicicând, 

e vers nemuritor.

Pe-o petală de trandafir, 

o poezie se naște,

Mulțumim că ne iubești,

 suflet bun,

 minune cerească!

Ființa nu știe a urî, 

doar iubirea cunoaște,

Inima ți-e altar, 

emană căldură sufletească.

Noi îți dorim sănătate, 

împliniri, 

să fii fericit!

Șaisprezece Decembrie –

 zi izvorâtă din sublim.

Iubirea te îmbrățișează,

 te simți extrem de iubit,

Soarele a ieșit să-ți spună cât de mult noi te iubim.

Cris și Marty îți urează La Mulți Ani cu bucurie,

Ziua binecuvântată – așa mereu să îți fie!

By Cristina O.

Rețetă Poezie

Aveți nevoie de:

Condei

Cerneală

Frunza unui palmier

Litere

Cuvinte

Silabe

Figuri de stil

Imagini artistice

Rimă

Măsură

Versuri

Ritm

Sentimente

Viață

Suflet

Inimă

Imaginație

Mod de preparare:

Se aștern toate ingredientele

 (nu contează cantitatea, puneți după preferințe)

pe frunza unui palmier,

cu ajutorul unui condei înmuiat în cerneală

și se amestecă toate acestea

 după cum vă dictează inima și rațiunea.

Frunza se introduce, pentru 30-40 de minute,

 în cuptorul minții.

Când s-a copt, se scoate și se lasă la răcit.

 Se însiropează cu iubire,

apoi se presară mult suflet.

Se poate servi atât ca aperitiv,

cât și ca fel principal sau desert.

Poftă bună!

(Rețetă Poezie din volumul Petale de poezie, Cristina O.)

Chin

Mă ustură privirea de atâta plâns,

Frânturi de suflet trist – cu fărașul le-am strâns –

Ai călcat nepăsător pe acest biet preș,

Reușit-ai ce-aveai în gând, nu ai dat greș...

Paharul suferinței s-a umplut de tot

Cu lacrimi sărate, un fel de antidot.

Le-am păstrat să le bei, poate vreun efect au,

De sete nu-ți vor ține, iubire nu-ți dau.

Mi-e inima puzzle, știi s-o reconstitui?

Când termina-vei, doresc să mi-o restitui.
Bucăți mici – pe asfaltul negru – au căzut,

Întreabă trecătorii, poate le-au văzut...!

De nu vei reuși, să nu te întristezi!

Uită-te în pahar, poate o să mă vezi...

(Chin din volumul Petale de poezie, Cristina O.)

Poezia mea

Poezia mea vorbește, îți spune oful, fericirea,

Ești pregătit să o asculți, să te învețe nemurirea?

Poezia mea ascultă cum o citești – ascuns în rânduri –

Ce simți când ți se confesează și sunteți doar voi doi – singuri?

Poezia mea tace când literele-i sunt pline de praf,

Mi-aș dori să le gravez în lemn, dar eu nu sunt un xilograf.

Poezia mea trăiește, ea nu moare nicicând, e vie,

Are suflet, e un copil ce a urî deloc nu știe.

Poezia mea e simplă, emotivă și prea sfioasă,

Feminină, sufletistă, fă-o, te rog, mai curajoasă!

Poezia mea e zâmbet, plânset, durere, fericire,

E o cutie mică, verde, dar și dulcea amintire .

Poezia mea e cer, lună, stea, ploaie și încă un vis,

E anotimp, e ghiocelul cu capul aplecat de scris.

(Poezia mea din volumul Petale de poezie, Cristina O.)

Ți-s ochii...

Ți-s ochii labirint, mă plimb pierdută-n ei,

Crâmpeie de gânduri stau ascunse iară,

Nu pot privi atent – împrăștie scântei,

În adâncimea lor, iar se întristară...

Sunt debusolată, ieșirea n-o găsesc,

Aș scrie un vers, dar uitat-am stiloul.

Oh, puterile – și ele mă părasesc!

„Sunt solitară” – răspunde trist ecoul...

Ți-s ochii închisoare, vreau să evadez!

Izvor de lacrimi, simt picături și plouă...

Lasă-mă de amar să te eliberez!

Îți scriu cu privirea-ți un cântec de rouă...

(Ți-s ochii... din volumul Petale de poezie, Cristina O.)

Am luat Iubirea-n brațe

Am luat Iubirea-n brațe, nu vreau să îi dau drumul,

Căci, fără ea, din mine rămâne numai scrumul.

Ea însăși mă ține – cu aripile-i de cristal –

În viață și – cu ea alături – totu-i carnaval!

O strâng atât de tare, mi-e teamă să n-o sufoc...

Iubire dulce, tu ești apă de izvor și foc,

Tu arzi neîncetat în inimi ce au prins gheață

Și-ncălzești suflete cu-a ta flacără măreață...

Rămâi aici – în buzunarul ființei mele,

Cu orice preț te voi apăra și de lichele

Ce împrăștie otravă în a noastră cale,

Însă nu ne afectează, noi călcăm agale.

O, Iubire, când vreau un sfat de la tine, prinzi grai...

Mă prinzi cu mâna-ți fină și m-așezi acolo-n Rai.

Ești cel mai bun adeziv – lipești inimi – asta faci.

Când vrei s-aduci pace, porumbel alb devii și-mi placi!

Ești amuleta ce-o port agățată de mine,

În trenul cel plin cu dezamăgiri și suspine.

Oferitu-mi-ai și aripi – îți scriu acum din zbor,

Ține-te strâns de mine, nu vreau nicicând să cobor!

Că doar tu ești cea care mă preface-n scriitor.

(Am luat Iubirea-n brațe din volumul Petale de poezie, Cristina O.)

Magician al cuvântului

Scriitor, nouăsprezece ani, ne încântă cu ale sale poeme,

Nu se plafonează, tratează la nivel ridicat fel de fel de teme,

Creațiile sale sunt diamante ce lucesc cu intensitate,

Chiar de scrie agresiv, are totuși o anume sensibilitate.

                         

Nu este dezorganizat, deși scrie – cu jind – la „Versuri haotice”,

Citește cuvintele ce le-așterne,  ia-le în loc de analgezice!

Nu este nici răzbunător, dar „Anotimpul răzbunării” ne-a pregătit,

E bucătar de versuri, presară „Pudră Dispreț”, de te oprești din citit.

Reprezintă Arta , e „sui-generis”, compune, nu face decât rime,

Dă naștere la versuri mirobolante – o, cu atâta istețime!

Ascultă rap, când poposești  pe la volumul „Rime aranjate perfect”,

Consumă cu încredere, este supliment alimentar, n-are prospect.

Te-am făcut curios, ți-l prezint – e magnum 44 – nu-ți fie teamă!

 În loc de gloanțe, are stihuri, nu trage, le așterne - de bună seamă,

Dă poemelor sale un aspect estetic, este iubitor de frumos,

Numele lui real este sinonimul adjectivului ingenios!

NaKaTa, KuNai sau Andrei, ce contează, strigă-l cum vrei tu – pe viitor!

El va  rămâne un magician al cuvântului – adică Scriitor!

(Magician al cuvântului din volumul Petale de poezie, Cristina O.)

Mi-e dor, Cristina O.

Mi-e dor, mi-e dor de anii ce trecut-au iute!

Aș vrea să-ntorc timpul, dar nu pot – e un munte!

Mi-e dor, mi-e dor să fiu iar acasă – un copil,

Să-i zâmbesc, cu atâta drag, soarelui d'April.

Mi-e dor, mi-e dor să stăm, cu toții, pe o bancă –

Să mâncăm semințe – ce amintiri mă-neacă!

Mi-e dor, mi-e dor să jucăm un joc ce l-am iubit –

„Este ora unu, Omu' Negru n-a sosit”!

Mi-e dor, mi-e dor de vremuri de demult apuse

Și de poezioare de mine compuse.

Mi-e dor, mi-e dor de desene – cele cu Cosette,

Mizerabilii – că nu le mai găsesc – regret !

Mi-e dor, mi-e dor să joc „Trecea un prinț călare”,

Să-ntrebăm în cor : „Și pe cine vrea el oare?”

Mi-e dor, mi-e dor să mai mănânc bomboane cip-cip

Și de păsărelele ce îmi cântau „cirip”.

Mi-e dor, mi-e dor de Pinocchio – o, ce-amintire!

„Mă duc la Geppetto” – cântam noi în neștire.

Mi-e dor, mi-e dor de poveștile dintr-o carte

Pe care le citeam în fiecare noapte.

Mi-e dor, mi-e dor să stau în pat și să lenevesc.

Mă încearcă emoții ce-n ochi greu le privesc.

Mi-e dor, mi-e dor de ghiozdanul purtat în spate,

De desertul copilăriei – griș cu lapte.

Mi-e dor, mi-e dor de acel univers bun, candid

Toate aceste doruri le-am scris pe-un mare zid.

Mi-e dor, mi-e dor de fața blocului – mai încap

Și pungile cu apă aruncate în cap?

Mi-e dor, mi-e dor și mă amuz când îmi amintesc

De-a mea copilărie, o, e ceva ceresc!

Mi-e dor, mi-e dor de tot ce mergea ca pe roate –

De copilăria ce-am lăsat-o în spate.

Mi-e dor, mi-e dor, dar promit solemn s-o retrăiesc

Alături de copilul ce prea mult mi-l doresc!

Metamorfoză

Permisu-mi-am, în nebunia mea, să te transform într-un trandafir,

Îmi doream să te iubesc – cu-atâta sete – parfumul să ți-l inspir.

M-am repezit să te ating – fără milă – ai tăi spini m-au înțepat

Dăruindu-mi o piatră de rubin, atunci când nici nu m-am așteptat.

Permisu-mi-am, de această dată, într-un fluturaș să te prefac,

Să fii motivul fericirii mele, să mă îndrumi în tot ce fac,

Dar când te-am rugat să mă-nveți al tău dans aerian, ți-ai luat zborul.

Profitat-ai că ai aripi, lăsatu-mi-ai sufletul doar cu dorul.

Permisu-mi-am să te schimb, așa naiv, în ploaie caldă de vară,

Să-mi reciți poezii, să-mi picuri miere în cafeaua-mi cea amară,

Dar când totul părea a merge ca pe roate – privitu-m-ai uimit,

Nu ai schițat nicio vorbă, din a mă dezmierda – subit te-ai oprit.

Încetat-am să te mai schimb vreodată, te-am acceptat așa cum ești,

Un om, nimic mai mult, că doar și defectele sunt omenești – firești.

Plecat-am – împreună – în căutarea timpului ce l-am pierdut,

Ne-am suit pe-o bicicletă și – când în sfârșit l-am găsit – am căzut.

(Metamorfoză din volumul Petale de poezie, Cristina O.)

Gânduri de Crăciun

De Crăciunul acesta, pe lângă brazi, case și orașe,

hai să ne împodobim și Inimile!

În locul globurilor – alege bunătatea și pune-o perfect pe Atriul drept!

Beteala este însăși fericirea ce trebuie așternută, cu grijă, pe Atriul stâng.

Bomboanele reprezintă îmbrățișările ce trebuie oferite oamenilor –

păstrează-le în Ventriculul drept.

În loc de vârf –  optează pentru omenie!

Aceasta să stea în Ventriculul stâng.

Instalația să fie înlocuită de iubire, înțelegere, lumină, pace, credință.

Ele îmbrățișează Inima.

Ai grijă ca acestea să o acopere integral!

Acestea vor feri inima de boli și tristeți dăinuind în toate camerele Inimii.

În sfârșit Inimile noastre sunt pregătite de sărbători!

Crăciunul poate veni!

Inima noastră înfrumusețată este bradul cu cetina veșnic verde.

(Gânduri de Crăciun din Petale de poezie, Cristina O.)