Mi-e dor, Cristina O.

Mi-e dor, mi-e dor de anii ce trecut-au iute!

Aș vrea să-ntorc timpul, dar nu pot – e un munte!

Mi-e dor, mi-e dor să fiu iar acasă – un copil,

Să-i zâmbesc, cu atâta drag, soarelui d'April.

Mi-e dor, mi-e dor să stăm, cu toții, pe o bancă –

Să mâncăm semințe – ce amintiri mă-neacă!

Mi-e dor, mi-e dor să jucăm un joc ce l-am iubit –

„Este ora unu, Omu' Negru n-a sosit”!

Mi-e dor, mi-e dor de vremuri de demult apuse

Și de poezioare de mine compuse.

Mi-e dor, mi-e dor de desene – cele cu Cosette,

Mizerabilii – că nu le mai găsesc – regret !

Mi-e dor, mi-e dor să joc „Trecea un prinț călare”,

Să-ntrebăm în cor : „Și pe cine vrea el oare?”

Mi-e dor, mi-e dor să mai mănânc bomboane cip-cip

Și de păsărelele ce îmi cântau „cirip”.

Mi-e dor, mi-e dor de Pinocchio – o, ce-amintire!

„Mă duc la Geppetto” – cântam noi în neștire.

Mi-e dor, mi-e dor de poveștile dintr-o carte

Pe care le citeam în fiecare noapte.

Mi-e dor, mi-e dor să stau în pat și să lenevesc.

Mă încearcă emoții ce-n ochi greu le privesc.

Mi-e dor, mi-e dor de ghiozdanul purtat în spate,

De desertul copilăriei – griș cu lapte.

Mi-e dor, mi-e dor de acel univers bun, candid

Toate aceste doruri le-am scris pe-un mare zid.

Mi-e dor, mi-e dor de fața blocului – mai încap

Și pungile cu apă aruncate în cap?

Mi-e dor, mi-e dor și mă amuz când îmi amintesc

De-a mea copilărie, o, e ceva ceresc!

Mi-e dor, mi-e dor de tot ce mergea ca pe roate –

De copilăria ce-am lăsat-o în spate.

Mi-e dor, mi-e dor, dar promit solemn s-o retrăiesc

Alături de copilul ce prea mult mi-l doresc!